VIZIUNEA SCOLII NOASTRE:
O SANSA FIECARUI COPIL PENTRU A REUSI IN VIATA!
SCOALA GIMNAZIALA SEICA MICA
LOCALITATEA SEICA MICA
LOCALIZARE GEOGRAFICA
SCURT ISTORIC AL LOCALITĂŢII
Viaţa pe aceste meleaguri datează din vremuri străvechi, fapt evidenţiat de descoperirile care atestă leagănul unei continue locuiri, urcând în timp din perioada dacică până în prezent.
Cercetările arheologice arată că prezenţa oamenilor pe aceste meleaguri a fost determinată de clima plăcută şi de dealurile favorabile culturii viţei de vie ce datează de milenii, din perioada dacică. Mărturie sunt obiectele descoperite: agrafe, brăţări, vechi drumuri romane ce au străbătut localitatea şi faptul că în preajma comunei Şeica Mică s-au găsit urme de vieţuire din epoca romană, atestată prin prezenţa de monede (în număr de peste 400), din perioada împăratului Hadrian.
Dintre personalităţile locale se remarcă Boer Demetriu născut în satul Şoroştin în 1812. Acesta a urmat teologia la Viena şi dreptul la Sibiu. Militant alături de Simion Bărnuţiu pentru înlocuirea limbii latine cu limba română în şcolile din Blaj, a participat la revoluţia din 1848 din Transilvania şi a fost membru fondator al ASTRA (1861). A fost culegător de folclor şi a publicat împreună cu alţii primele basme fantastice scrise în limba română, la editura Dacia din Cluj.
Comuna Şeica Mică este situată la 48 km de municipiul Sibiu şi la 12 km de oraşul Copşa Mică.
Vecini:
Localitatea Şeica Mare la sud-est
Localitatea Micăsasa la nord-vest
Localitatea Ţapu la vest
Localitatea s-a format în valea adâncă formată de pârâul Şeica şi afluenţii acestuia. Relieful predominant este de podiş şi deal, în partea de nord a Podişului Târnavelor, în apropierea râului Târnava Mare. Teritoriul comunei este brăzdat de văile pâraielor care o străbat: pârâul Şeica, pârâul Şoroştin şi pârâul Valea dinspre Şoroştin.
Formele de teren deluroase şi pârâurile care o străbat şi-au pus amprenta asupra formei localităţii. Această formă alungită, având trei prelungiri tentaculare, se datorează văilor mărginite de versanţi abrupţi, cu pante între 15% şi 30%.
Accesul în comuna Şeica Mică se face pe drumul D.N. 14B la 10 km de oraşul Copşa Mică, în direcţia Blaj, printr-o abatere la stânga pe drumul comunal D.C. 77 care străbate teritoriul localităţii.
Cele mai apropiate staţii C.F.R.:
•Staţia Copşa Mică la 12 km
•Staţia din localitatea Micăsasa la 5 km
Halta Şeica Mică la 6 km – drum de ţară (nu se poate circula cu mijloace auto).
ATESTARE DOCUMENTARĂ ŞI ORGANIZARE ADMINISTRATIVĂ
Comuna Şeica Mică este atestată documentar din 1311 printr-un document aparţinând unei mănăstiri ardelene. În anul 1318 obţine statutul de comună liberă. Sigiliul comunei datează din anul 1667. În timpul răscoalei curuţilor din anii 1703-1711, localitatea a fost devastată de trupele imperiale (1705).
În Transilvania au fost colonizaţi, alături de populaţia română autohtonă, saşii şi secuii. Lipsa unităţii etnice, precum şi privilegiile acordate claselor dominante au avut un rol covârşitor în organizarea administraţiei de odinioară.
Şeica Mică s-a organizat la început ca scaun, care în 1553 s-a unit cu scaunul Mediaş, cu reşedinţa la Mediaş.
În 1899, comuna Şeica Mică făcea parte din judeţul Târnava Mare, plasa Buia-Biertan, cu reşedinţa la Mediaş, oraş cu senat organizat.
În 1942, comuna Şeica Mică făcea parte din judeţul Târnava Mare, plasa Şeica Mare, cu reşedinţa la Şeica Mare.
În 1966, comuna Şeica Mică făcea parte din regiunea Braşov, raionul Mediaş.
Din 1967, comuna Şeica Mică face parte din judeţul Sibiu, cu reşedinţa la Sibiu.
OBIECTIVE ISTORICE SI TURISTICE
Cetatea bisericeasca
Biserica evanghelica-luterana
Monumentul eroilor
Cetatea bisericeasca
Principalele obiective istorice şi turistice le reprezintă Biserica Evanghelică şi Cetatea Bisericească din localitate, care sunt declarate monumente istorice.
Biserica cu hramul Sf. Ecaterina este atestată documentar în anul 1414. În forma ei actuală datează din a doua jumătate a secolului al XV-lea, fiind construită în stil gotic târziu, cu trei nave, turnul clopotniţă în vest şi corpul alungit.
Turnul este datat 1463. La începutul secolului al XVI-lea , biserica a fost fortificată şi înconjurată de un zid de incintă în formă de oval alungit. Acesta a fost întărit cu trei turnuri de apărare.
La jumătatea secolului XVI, cetatea a fost înconjurată de al doilea zid de apărare, care s-a păstrat în întregime. Cristelniţa din bronz, în formă de potir, este din 1556 şi poartă inscripţia “O rex gloriae cum pace!” Tot aici se află piatra funerară a preotului Michael Oltrad, decedat în anul 1623.
Casele parohiale ale Bisericii Evanghelice sunt declarate monumente istorice, fiind datate la sfârşitul secolului XVI.
Actuala biserică ortodoxă de pe vremea preotului Ilie Farcaş şi a fost construită între anii 1847-1848, având două clopote. Clopotul cel mic a fost al vechii bisericuţe din lemn aflată în Hurube şi care a ars, iar clopotul mare a fost cumpărat din Sibiu.
Monumentul Eroilor Români din Primul și Al Doilea Război Mondial. Monumentul se află amplasat în incinta Bisericii Ortodoxe și a fost realizat în anul 1977. Monumentul are o înălțime de 2,46 m, este realizat din beton mozaicat, în timp ce împrejmuirea este asigurată de un gard metalic. Pe frontispiciul Monumentului se află un înscris comemorativ: „S-A RIDICAT ACEASTĂ SFÂNTĂ CRUCE ÎNTRU SLAVA EROILOR ROMÂNI DIN ȘEICA MICĂ CĂZUȚI PE CÂMPUL DE LUPTĂ PENTRU APĂRAREA PATRIEI“. Sub acest înscris sunt inscripționate numele a 23 eroi români din Primul Război Mondial, precum și numele a 13 eroi români din Al doilea Război Mondial.
În parcela soldaților germani din Al Doilea Război Mondial, amplasată în cimitirul evanghelic-lutheran, sunt înhumați 58 militari.
Din istoricul scolii
Documente aflate în Arhiva Consistoriului Evanghelic - Districtul Mediaş certifică faptul că iniţiativa construirii unei şcoli noi la Şeica Mică aparţine Prezbiteriului Comunităţii Evanghelice C.A. din Şeica Mică, fiind pusă în practică începând cu anul 1908, când arhitectul Baumann din Sibiu şi inginerul Müller din Mediaş fac măsurătorile în vederea lucrărilor pentru construcţia şcolii şi elaborează proiectul construcţiei. Necesitatea unei noi şcoli a apărut ca urmare a creşterii numărului de elevi, spre 300, astfel încât vechea şcoală aflată în clădirea actualei Primării a comunei Şeica Mică, nu mai era suficientă.
Deoarece planurile celor doi arhitecţi au fost considerate unul prea scump, iar celălalt nepotrivit, la 6 Iunie 1909, Preşedintele General Bisericesc, Profesor Martin Binder, propune prezbiteriului, pe de o parte amânarea construcţiei pentru anul 1911, datorită pierderii recoltei de vin a comunităţii din acel an, iar pe de altă parte să fie solicitat arhitectul urban Orendi din Sighişoara ca, împreună cu membrii prezbiteriului să efectueze o expertiză asupra locului şi amplorii construcţiei, eventual ţinându-se cont de planurile anterioare. Noul arhitect a expertizat planul lui Baumann ca pozitiv, trasând schiţele pentru clădirea şcolii, astfel că la 1-14 ianuarie 1911 s-a finalizat noul proiect ce prevedea la capitolul buget o valoarea totală a construcţiei - 120000 coroane + onorariu 1000 coroane ce urmau a fi asigurate astfel:
- 10 000 coroane de către Biserica Evanghelică C.A. din Şeica Mică,
-
20 000 coroane din ipotecă,
-
8 000 coroane subvenţie a organelor conducerii politice locale,
-
10 000 coroane din materiale de construcţie existente (a fost demolat zidul primei centuri de apărare a Bisericii Evanghelice din Şeica Mică, utilizându-se cărămida recuperată),
-
Cca. 80 000 coroane din contribuţia directă a 330 de membrii ai comunităţii locale, cu sume cuprinse între 180 şi 289 coroane fiecare.
De asemenea se prevedea ca demolarea clădirii de pe locul construcţiei să fie efectuată de către membrii colectivităţii bisericeşti.
În luna februarie 1911 se solicită autorizaţia de construcţie preşedintelui autorităţilor comitatului din Sighişoara.
În luna martie 1911 are loc licitaţia de construcţie (anunţul licitaţiei va apărea în „Foaia bisericească” din 18 şi 25 Martie 1911). În urma licitaţiei derularea lucrării este încredinţată antreprenorului Graeser, iar conducerea şantierului arhitectului Orendi.
La 18 Iunie 1911 are loc aşezarea festivă a pietrei de temelie.
Lucrările demarează, nu fără tensiuni sociale (ex. procesiunea celor fără adăpost împotriva celor înstăriţi) sau probleme financiare (membrii comunităţii nedispunând de bani, în luna Iunie 1911, se impunea luarea unui credit de peste 50 000 coroane, cu o dobândă de 5,25 %), noul acoperiş se asigură prin vânzarea ţiglelor vechiului acoperiş. În fiecare zi un membru al prezbiteriului verifica “amestecul corect” din fundamentul de beton al şcolii.
În luna decembrie 1911 încep demersurile pentru dotarea şcolii noi: bănci şi scaune pentru 300 de elevi, apoi o tablă de perete reglabilă, un podium, o masă şi un fotoliu pentru fiecare clasă.
În luna august 1912, preşedintele solicită plăţi penale antreprenorului deoarece acesta nu a respectat nici al doilea termen de finalizare al construcţiei.
Până la urmă deschiderea noii şcolii a avut loc la 9 Septembrie 1912, iar inaugurarea acesteia la 13 Octombrie 1912 (eveniment prezentat detaliat în „Foaia bisericească” din 19 Octombrie 1912).
